Articolul 39 din Legea Privind performanţa energetică a clădirilor în Republica Moldova. Responsabilităţi

(1) Constituie încălcări ale prezentei legi:

a) cazul în care proprietarul clădirii, în ce privește certificarea performanţei energetice a clădirilor:

– nu a solicitat și nu a asigurat întocmirea de către evaluatorul energetic a certificatului de performanţă energetică în conformitate cu prezenta lege;

– nu a păstrat certificatul de performanţă energetică pe întreaga durată a perioadei de valabilitate;

– nu a înmînat, în momentul de vînzare a clădirii, certificatul de performanţă energetică noului proprietar;

– nu a înmînat, în momentul de închiriere a clădirii, o copie de pe certificatul de performanţă energetică noului locatar;

– nu a înmînat noului proprietar, după darea clădirii în exploatare, certificatul de performanţă energetică;

b) cazul în care proprietarul clădirii, în ce privește verificarea periodică a sistemelor de încălzire şi a sistemelor de climatizare:

– nu a solicitat și nu a asigurat efectuarea de către inspectorii sistemelor de încălzire și inspectorii sistemelor de climatizare a inspecţiei periodice a sistemelor de încălzire şi a sistemelor de climatizare în conformitate cu prezenta lege;

– nu a păstrat raportul privind inspecţia periodică a sistemului de încălzire sau a sistemului de climatizare timp de 3 ani după ultima inspecţie periodică;

– nu a înmînat noului proprietar, în momentul de vînzare a clădirii, ultimul raport de inspecţie periodică a sistemului de încălzire sau a sistemului de climatizare;

c) cazul în care evaluatorul energetic:

– a întocmit certificatul de performanţă energetică cu încălcări ale prevederilor prezentei legi, ale altor acte normative şi ale reglementărilor tehnice în construcţii, aprobate în vederea executării prezentei legi;

– nu a înregistrat certificatul de performanţă energetică în registrul electronic al certificatelor de performanţă energetică;

– nu a păstrat certificatul de performanţă energetică pe care l-a întocmit pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia;

– nu a prezentat autorităţii publice în domeniul eficienţei energetice explicaţiile, informaţiile şi documentele necesare pentru verificarea certificatelor de performanţă energetică, efectuată conform art. 28;

– nu a înlăturat în termenul stabilit neregulile în certificatul de performanţă energetică depistate în urma verificării acestuia, efectuată conform art. 28;

d) cazul în care inspectorul sistemelor de încălzire sau inspectorul sistemelor de climatizare:

– a întocmit raportul privind inspecţia periodică a sistemului de încălzire sau a sistemului de climatizare cu încălcări ale prevederilor prezentei legi, ale altor acte normative şi ale reglementărilor tehnice în construcţii, aprobate în vederea executării prezentei legi;

– nu a înregistrat raportul privind inspecţia periodică a sistemului de încălzire sau raportul privind inspecţia periodică a sistemului de climatizare în registrele electronice respective;

– nu a păstrat raportul întocmit privind inspecţia periodică a sistemului de încălzire sau a sistemului de climatizare pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia;

– nu a prezentat autorităţii publice în domeniul eficienţei energetice explicaţiile, informaţiile şi documentele necesare pentru verificarea rapoartelor privind inspecţia periodică a sistemelor de încălzire sau a sistemelor de climatizare, efectuată conform art. 28;

– nu a înlăturat în termenul stabilit neregulile în raportul privind inspecţia periodică a sistemului de încălzire sau a sistemului de climatizare, depistate în urma verificării acestuia, efectuată conform art. 28.

(2) Încălcările menţionate la alin. (1) constituie contravenţii şi se sancţionează în conformitate cu prevederile Codului contravenţional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008.

(3) Evaluatorii energetici, inspectorii sistemelor de încălzire şi inspectorii sistemelor de climatizare poartă răspundere materială faţă de proprietarul clădirii, care este beneficiar al serviciilor prestate de către aceştia, în conformitate cu legislaţia şi cu clauzele contractului încheiat cu proprietarul, pentru prejudiciul cauzat prin servicii necalitative şi/sau prin divulgare a informaţiei confidenţiale.

Art 39 Legea Privind performanţa energetică a clădirilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №128 din 11.07.2014

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului