Articolul 7 din Legea Privind performanţa energetică a clădirilor în Republica Moldova. Atribuţiile autorităţii publice în domeniul eficienţei energetice

Autoritatea publică în domeniul eficienţei energetice are următoarele atribuţii de bază:

a) implementează, în comun cu organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul construcţiilor şi cu alte autorităţi publice interesate, politica statului în domeniul eficienţei energetice a clădirilor;

b) elaborează, în comun cu organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul construcţiilor, proiecte de acte normative în domeniul eficienţei energetice a clădirilor;

c) elaborează, în comun cu organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul construcţiilor, programe şi planuri naţionale de acţiuni privind îmbunătăţirea performanţei energetice a clădirilor, inclusiv Planul naţional pentru creşterea numărului de clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero;

d) elaborează şi aprobă programele de instruire şi perfecţionare a cunoştinţelor evaluatorilor energetici, ale inspectorilor sistemelor de încălzire şi ale inspectorilor sistemelor de climatizare;

e) participă în cadrul comisiei de examinare a competenţei profesionale a evaluatorilor energetici, a inspectorilor sistemelor de încălzire şi a inspectorilor sistemelor de climatizare;

f) autorizează evaluatorii energetici, inspectorii sistemelor de încălzire şi inspectorii sistemelor de climatizare;

g) creează, în comun cu organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul construcţiilor, sistemul informaţional naţional în domeniul eficienţei energetice a clădirilor şi îl gestionează în conformitate cu prevederile capitolului VII;

h) creează şi implementează, în comun cu organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul construcţiilor, sistemele de control independent al certificatelor de performanţă energetică şi al rapoartelor de inspecţie periodică a sistemelor de încălzire şi de inspecţie periodică a sistemelor de climatizare;

i) acordă asistenţă autorităţilor publice locale la integrarea, în programele şi în planurile locale de eficienţă energetică, a acţiunilor de îmbunătăţire a performanţei energetice a clădirilor;

k) promovează implementarea experienţei şi a practicilor internaţionale privind îmbunătăţirea performanţei energetice a clădirilor;

l) asigură suportul informaţional necesar pentru promovarea îmbunătăţirii performanţei energetice a clădirilor.

Art 7 Legea Privind performanţa energetică a clădirilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №128 din 11.07.2014

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului