Articolul 20 din Legea Privind protecţia mediului înconjurător în Republica Moldova

(1) În sistemul administrativ al autorității centrale pentru resurse naturale și mediu se integrează aparatul central al autorității şi structurile organizaţionale din sfera de competenţă.

 (2) Aparatul central al autorității centrale pentru resurse naturale și mediu este constituit din direcţii, secţii, servicii ale căror atribuţii ţin de asigurarea organizaţională a activităţii, de elaborarea proiectelor de acte normative, inclusiv a proiectelor de documente de politici publice, de conlucrarea cu alte autorităţi publice şi de reglementarea normativ-juridică, precum şi de gestionarea sferei de competenţă a autorității.

 (3) Structurile organizaționale din sfera de competență a autorității centrale pentru resurse naturale și mediu sînt autoritățile administrative din subordine, instituțiile publice și întreprinderile de stat în care autoritatea are calitatea de fondator. Autoritățile administrative din subordine sînt create în scopul asigurării implementării politicii în domeniul protecției mediului și gestionării anumitor subdomenii din sfera de competență a autorității centrale pentru resurse naturale și mediu. Autoritățile administrative din subordine pot avea subdiviziuni teritoriale – servicii publice desconcentrate.

 (4) Structura și modul de organizare a activității aparatului central al autorității centrale pentru resurse naturale și mediu și al autorităților administrative din subordinea acesteia se aprobă de Guvern.


Art 20 Legea Privind protecţia mediului înconjurător în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1515 din 16.06.1993

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului