Articolul 28 din Legea Privind protecţia mediului înconjurător în Republica Moldova

Inspectorii superiori de stat, inspectorii de stat, inspectorii superiori zonali şi insectorii zonali al mediului au dreptul:

a) să controleze nestingheriţi orice obiectiv de pe teritoriul republicii indiferent de apartenenţa departamentală şi forma de proprietate, în cazul unei activităţi sau situaţii ce pot influenţa negativ mediul sau componenţii lui;

b) să oprească şi să inspecteze orice mijloc de transport, orice alte mijloace tehnice în caz de încălcare a legislaţiei cu privire la protecţia mediului sau de acţiuni susceptibile de a aduce prejudicii mediului şi resurselor naturale;

c) să ceară persoanelor fizice şi juridice prezentarea documentelor prevăzute de legislaţie ce atestă dreptul lor de folosinţă a resurselor naturale;

d) să reţină persoanelor vinovate de încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului şi, în caz de necesitate (pentru identificarea persoanei), să le predea la cel mai aprobat post de poliţie sau primărie;

e) să întocmească procese-verbale şi alte documente despre încălcările legislaţiei cu privire la protecţia mediului, despre neexecutarea de către persoanele fizice şi juridice a deciziilor organelor de resort în problemele protecţiei mediului, despre nerespectarea condiţiilor expuse în autorizaţia de mediu;

f) să efectueze controlul lucrurilor personale şi al mijloacelor de transport ale infractorilor legislaţiei cu privire la protecţia mediului al producţiei, dobţndite în mod ilicit, al instrumentelor de dobîndire a acestuia şi al altor corpuri delicte în locurile de dobîndire, prelucrare şi comercializare;

g) să ridice producţia, dobîndită în mod ilicit, instrumentele de dobîndire a ei şi alte corpuri delicte, ce au servit la încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului în locurile de dobîndire, de păstrare, prelucrare şi comercializare a producţiei, dobîndite în mod ilicit;

h) să ceară persoanelor fizice şi juridice explicaţii în scris pentru fiecare caz de încălcare de către ele a legislaţiei cu privire la protecţia mediului;

i) să interzică pe teritoriile rezervaţiilor naturale, monumentelor naturii, braniştilor, parcurilor naţionale, pe terenuri cu destinaţie specială efectuată de lucrări ce contravin regimului acestor teritorii;

j) să obţină gratuit de la toate persoanele fizice şi juridice, pentru exercitarea funcţiilor de control, informaţia şi explicaţiile necesare;

k) să examineze materiale despre contravenţiile administrative în domeniul protecţiei mediului şi să tragă contravenienţii la răspundere în limitele competenţei lor;

l) să participe la lucrările comisiilor de selectare a terenului și de recepţie finală a obiectivelor prevăzute la articolul 23, indiferent de sursa de finanţare, şi a obiectivelor de producţie, administrative, locative şi cu altă destinaţie finanţate din bugetul de stat sau bugetele locale;

m) să efectueze şi alte acţiuni, în limitele competenţei lor, în domeniul protecţiei mediului şi folosirii raţionale a resurselor naturale.

Art 28 Legea Privind protecţia mediului înconjurător în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1515 din 16.06.1993

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului