Articolul 13-2 din Legea Privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi în Republica Moldova. Persoanele care pot exercita atribuții de custode

(1) Poate exercita atribuții de custode o persoană fizică sau un cuplu căsătorit (soț și soție), dacă și-au exprimat acordul și nu se află sub nicio restricție prevăzută de alin. (2).

(2) Nu poate exercita atribuții de custode/responsabil legal al copilului:

a) persoana care nu a împlinit 18 ani;

b) persoana în privința căreia a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară;

c) persoana decăzută din drepturi părintești;

d) persoana căreia, din cauza exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor de tutore, curator sau custode, i s-a revocat tutela, curatela sau custodia;

e) persoana aflată în conflict de interese cu copilul respectiv;

f) persoana care a prezentat documente sau informații false pentru instituirea custodiei;

g) persoana care a fost condamnată pentru săvârșirea cu intenție a infracțiunilor contra vieții și sănătății persoanei, infracțiunilor contra libertății, cinstei și demnității persoanei, infracțiunilor privind viața sexuală, infracțiunilor contra familiei și minorilor.

Art 13-2 Legea Privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №140 din 14.06.2013

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului