Articolul 6 din Legea Privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat „Prima casă” în Republica Moldova. Condiţiile Programului

(1) Persoana fizică care întrunește criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 4 este în drept să solicite acordarea unui credit ipotecar în cadrul Programului, cu condiţia că:

a) preţul de procurare al locuinţei nu depăşeşte suma de 1 milion de lei;

b) participația proprie inițială este de cel puţin 5% din prețul de procurare al locuinței;

c) termenul de rambursare a creditului ipotecar, cu excepția achitării anticipate a acestuia, va fi de pînă la 25 de ani, dar nu va depăşi vîrsta standard de pensionare pentru limita de vîrstă, stabilită de legislaţie;

d) creditul ipotecar se va acorda în moneda națională.

(2) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori, rata maximă a dobînzii anuale va reprezenta suma următoarelor componente:

a) rata de referință pentru Program publicată de către Banca Națională a Moldovei (calculată ca rata medie ponderată a dobînzilor la depozitele noi atrase în valuta națională cu termenul de la 6 la 12 luni);

b) o marjă maximă de pînă la 3%, care va fi precizată anual de către Guvern;

c) comisionul de garantare de pînă la 0,5% anual din soldul garanției de stat stabilit de Ministerul Finanțelor. Comisionul de garantare va fi revizuit cel puțin o dată la 2 ani de către Ministerul Finanțelor, în baza experiențelor de default la creditele Programului. Comisionul de garantare se va calcula lunar de către creditor (banca finanțatoare) din prima zi de acordare a creditului beneficiarului Programului, din soldul garanţiei de stat, și pînă la achitarea integrală a creditului, iar în caz de executare a garanției de stat – pînă la vînzarea locuinței ipotecate.

(3) Rata maximă a dobînzii anuale va fi flotantă și va fi publicată de către IP „ODA”, o dată la 6 luni, pe pagina sa web oficială. Rata dobînzii care se va aplica pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie se va baza pe rata de referință publicată de Banca Națională a Moldovei pentru luna mai, iar pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie se va baza pe rata de referință publicată de Banca Națională a Moldovei pentru luna noiembrie a anului precedent. Pentru creditele acordate, majorarea ratei dobânzii nu va depăși 4 puncte procentuale o dată la 6 luni, iar pe parcursul a 12 luni consecutive nu va depăși 6 puncte procentuale. Prin derogare de la art. 39 alin. (6) din Legea nr. 142/2008 cu privire la ipotecă, aceste rate vor fi aduse la cunoștința beneficiarului de credit, în scris sau în format electronic, de către banca finanțatoare în termen de 10 zile calendaristice pînă la modificarea ratei maxime a dobînzii anuale. Modificarea ratei maxime a dobînzii anuale va fi obligatorie pentru bănci doar în cazul micșorării ratei de referință.

(4) Băncile nu sînt în drept să perceapă taxe adiționale, cu excepția unui comision unic la acordarea creditului pentru a acoperi costurile juridice ce țin de documentarea creditului, care va constitui nu mai mult de 1% din valoarea creditului.

(5) Beneficiarul este obligat să asigure locuința ipotecată în beneficiul băncii finanțatoare și Ministerului Finanțelor în rate egale, la valoarea de înlocuire împotriva tuturor riscurilor de pieire sau deteriorare fortuită.

(6) Prin derogare de la Legea nr. 142/2008 cu privire la ipotecă, asupra bunurilor imobile procurate în cadrul Programului se instituie un drept de ipotecă în beneficiul statului și al băncii finanțatoare în părți egale.

(7) Beneficiarul este în drept să înstrăineze locuința procurată în cadrul Programului doar în cazul achitării creditului ipotecar și a dobînzilor.

(8) Beneficiarul poate solicita, cu acordul creditorului şi al ODIMM substituirea sa cu o altă persoană, care, la rîndul ei, întruneşte condiţiile de eligibilitate stabilite pentru Program și care îi va rambursa suma achitată băncii în cadrul Programului.

(9) În cazul rambursării anticipate de către beneficiar a creditului contractat, creditorul nu este în drept să perceapă taxe, comisioane sau dobînzi suplimentare.

Art 6 Legea Privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat „Prima casă” în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №293 din 21.12.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021