Articolul 145 Codul penal al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Omorul intenţionat

(1) Omorul unei personae

se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 15 ani.

(2) Omorul săvîrşit:

a) cu premeditare;

b) din interes material;

d) în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;

e) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor;

e-1) asupra unui membru de familie;

f) cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic

g) asupra a două sau mai multor persoane;

h) asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori a unui militar, ori a rudelor apropiate ale acestora, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către reprezentantul autorităţii publice sau militar a obligaţiilor de serviciu;

i) de două sau mai multe persoane;

j) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;

k) cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvîrşirea ei;

l) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;

m) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;

n) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;

o) de către o persoană care anterior a săvîrşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1);

p) la comandă

se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

Art 145 Codul penal al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №985 din 18.04.2002

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului