Articolul 175-1 Codul penal al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Ademenirea minorului în scopuri sexuale

(1) Propunerea, convingerea, manipularea, amenințarea, promisiunea de a oferi avantaje sub orice formă, efectuate inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice, în vederea stabilirii unei întîlniri cu un minor, cu scopul săvîrşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni privind viața sexuală, dacă aceste acțiuni au fost urmate de fapte materiale care conduc la o astfel de întîlnire, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 6 ani.

(2) Aceleași acțiuni săvîrșite:

a) împotriva unui minor aflat într-o situație de neputinţă, care se datorează unei boli sau dizabilități;

b) de către un membru al familiei minorului, de către o persoană care locuia cu minorul sau de către persoana în a cărei îngrijire, sub a cărei protecție sau la a cărei educare ori tratament se află minorul;

c) de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru o infracțiune cu caracter sexual sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani.

Art 175-1 Codul penal al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №985 din 18.04.2002

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului