Articolul 181-2 Codul penal al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Finanţarea ilegală a partidelor politice sau a campaniilor electorale, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale

(1) Falsificarea rapoartelor privind gestiunea financiară a partidelor politice şi/sau a rapoartelor privind finanţarea campaniilor electorale în intenţia de a substitui sau a ascunde identitatea donatorilor, volumul mijloacelor acumulate ori destinaţia sau volumul mijloacelor utilizate

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 850 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi pe un termen de pînă la 5 ani.

(2) Utilizarea de resurse administrative (bunuri publice), inclusiv favorizarea sau consimţirea la utilizarea ilegală a resurselor administrative (bunurilor publice) în campaniile electorale, dacă au fost cauzate daune în proporţii mari,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi pe un termen de la 2 la 5 ani.

(3) Extorcarea sau obţinerea prin extorcare a donaţiilor pentru partidele politice şi/sau pentru fondurile electorale

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 850 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 4 ani, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi pe un termen de la 1 la 5 ani.

(4) Utilizarea contrar destinaţiei a alocaţiilor de la bugetul de stat pentru partidele politice sau a mijloacelor din fondul electoral, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 1 la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi pe un termen de la 2 la 5 ani.

(5) Acceptarea cu bună ştiinţă a finanţării partidului politic sau a concurentului electoral din partea unui grup criminal organizat sau a unei organizaţii (asociaţii) criminale

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 850 la 1350 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 1 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi pe un termen de la 2 la 5 ani.

Art 181-2 Codul penal al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №985 din 18.04.2002

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului