Articolul 186 Codul penal al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Furtul

(1) Furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane,

se pedepseşte cu amendă în mărime pînă la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.

(2) Furtul săvîrşit:

a) - exclusă

b) de două sau mai multe persoane;

c) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;

d) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 1350 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 4 ani.

(2-1) Furtul bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial archeologic

se pedepseşte cu amendă în mărime 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.

(3) Furtul săvîrşit:

a) în timpul unei calamităţi;

b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală

se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1350 la 3350 unităţi convenţionale.

(4) Acţiunile prevăzute la alin. (1)–(3) săvîrşite în proporţii mari

se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.

(5) Acţiunile prevăzute la alin. (1)–(3) săvîrşite în proporţii deosebit de mari

se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 12 ani.

Art 186 Codul penal al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №985 din 18.04.2002

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului