Articolul 23 din Legea Cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri în Republica Moldova. Atribuţii pe timpul declarării stării de asediu sau a stării de război

(1) La declararea stării de asediu sau a stării de război, Inspectoratul General de Carabinieri funcționează în condițiile prevăzute de Legea nr. 345/2003 cu privire la apărarea naţională, Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război și de prezenta lege.

(2) În timpul acţiunii regimului juridic al stării de asediu sau al stării de război, Inspectoratul General de Carabinieri, în calitate de componentă a Forţelor Armate, exercită următoarele atribuţii:

a) asigură respectarea regimului juridic stabilit pentru starea de asediu sau starea de război;

b) participă la executarea misiunilor în conformitate cu planul operaţiei (acţiunilor de luptă) de apărare a ţării, elaborat de Statul Major General al Forţelor Armate;

c) execută paza, protecţia şi apărarea obiectivelor stabilite de către autorităţile militare, altele decît cele pentru care se asigură pază militară pe timp de pace;

d) participă la descoperirea, capturarea sau neutralizarea inamicului desantat ori debarcat pe teritoriul ţării, în locurile de dislocare a subdiviziunilor Inspectoratului General de Carabinieri;

e) participă la apărarea localităţilor;

f) asigură paza bunurilor ce aparţin domeniului public sau privat în cazurile de evacuare impuse de acţiunile inamicului;

g) participă la acţiunile de înlăturare a efectelor loviturilor executate de către inamic din aer, cu mijloace de nimicire în masă, incendiare sau convenționale;

h) execută, în cooperare cu alte forţe abilitate, acţiuni pentru descoperirea, capturarea sau neutralizarea elementelor paramilitare ce activează pe teritoriul țării;

i) participă la acţiuni de evacuare a populaţiei, de control şi dirijare a circulaţiei, de escortare a prizonierilor de război şi de pază a acestora în obiective aflate în zona interioară, la acţiuni de dirijare şi îndrumare a refugiaţilor, de pază şi apărare a unor zone cu destinaţie specială;

j) cooperează cu celelalte componente ale sistemului de apărare şi securitate naţională pentru a asigura şi proteja mobilizarea şi participă la asigurarea punerii în aplicare a actelor normative cu incidență în domeniul respectiv, potrivit legii;

k) execută orice alte atribuţii şi misiuni privind apărarea ţării, potrivit legii.

(3) La declararea stării de asediu sau a stării de război, subdiviziunile Inspectoratului General de Carabinieri participă la operaţii/acţiuni de apărare a ţării sub conducerea Statului Major General al Forţelor Armate.

(4) Comandamentul General al Inspectoratului General de Carabinieri efectuează conducerea unităţilor (subunităţilor) militare din subordine în vederea executării atribuţiilor ce le revin conform prezentei legi, organizează şi asigură pregătirea acestora pentru participarea la operaţii/acţiuni de luptă și de apărare a ţării în conformitate cu Planul de întrebuinţare a Forţelor Armate (al operaţiei, al acţiunilor de luptă și de apărare).

Art 23 Legea Cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №219 din 08.11.2018

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului