Articolul 29 din Legea Cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri în Republica Moldova. Drepturi și libertăți fundamentale

(1) Carabinierii beneficiază de drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului Republicii Moldova, cu restricţiile condiționate de statutul militar, în conformitate cu prevederile Legii nr. 162/2005 cu privire la statutul militarilor și cu prezenta lege.

(2) În vederea asigurării executării atribuțiilor sale pe timp de pace, carabinierul mai dispune de următoarele drepturi:

a) dreptul la protecţie din partea statului;

b) dreptul la recompensă pentru riscul profesional, în condițiile stabilite de Guvern;

c) dreptul la călătorii fără plată în interes de serviciu;

d) dreptul la apărare și asistenţă juridică, acordată pe bază de cerere, pentru situaţii care privesc îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, conform procedurii stabilite de Ministerul Afacerilor Interne;

e) dreptul la ocrotirea sănătăţii şi la asistenţă medicală;

f) dreptul la supliment de hrană pentru efectivul Inspectoratului General de Carabinieri care participă la misiuni de asigurare şi restabilire a ordinii publice, de intervenţie antiteroristă, în condițiile stabilite de Guvern;

g) dreptul la indemnizații;

h) alte drepturi prevăzute de legislația în vigoare.

Art 29 Legea Cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №219 din 08.11.2018

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului