Articolul 36-6 din Legea Cu privire la apărarea naţională în Republica Moldova

(1) Strategia militară constituie documentul de politici care stabileşte modalitatea de realizare a funcţiilor structurilor Forţelor Armate în scop de asigurare a realizării obiectivelor militare.

            (2) Strategia militară cuprinde mediul de securitate, riscurile cu caracter militar, obiectivele militare, capacităţile necesare şi priorităţile realizării acestora, conceptele de întrebuinţare a Forţelor Armate, sarcinile categoriilor de forţă, structura forţelor, pregătirea şi înzestrarea lor, prezentînd, în același timp, resursele necesare executării acestora. 

            (3) Strategia militară presupune un orizont de acoperire pe termen mediu şi se prezintă spre aprobare Guvernului, cu avizul Preşedintelui Republicii Moldova, în termen de pînă la 6 luni de la aprobarea strategiei naţionale de apărare.

Art 36-6 Legea Cu privire la apărarea naţională în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №345 din 25.07.2003

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului