Articolul 39 din Legea Cu privire la apărarea naţională în Republica Moldova

(1) Autorităţile administraţiei publice locale sînt responsabile, în limitele împuternicirilor stabilite de legislaţie, de îndeplinirea de către instituţiile publice, agenţii economici şi cetăţeni a prevederilor legale în domeniul asigurării apărării naţionale.

           (2) Autorităţile administraţiei publice locale, în raza lor teritorială, au următoarele atribuţii:

           a) asigură îndeplinirea de către autorităţile din subordine, instituţiile publice, agenţii economici şi cetăţeni a dispoziţiilor şi măsurilor privind pregătirea cetăţenilor, economiei şi a teritoriului pentru apărare;

           b) asigură livrarea, în bază de contract, a producţiei locale, necesare unităţilor şi instituţiilor militare, aprovizionarea lor cu apă, căldură şi energie electrică, le oferă mijloace de comunicaţii, le acordă servicii comunale şi de altă natură;

           c) pun la dispoziţie terenuri pentru necesităţile apărării în conformitate cu legislaţia şi exercită controlul asupra folosirii lor;

           d) iau măsuri de prevenire a acţiunilor ilegale îndreptate împotriva obiectivelor militare, militarilor şi membrilor familiilor lor;

           e) desfăşoară activităţi administrativ-militare în conformitate cu legislaţia, organizează şi asigură evidenţa militară, pregătirea cetăţenilor pentru serviciul militar şi contribuie la recrutarea şi încorporarea acestora în serviciul militar, asigură centrele militare cu spaţiile, instalaţiile de telecomunicaţii, dotările şi fondurile necesare funcţionării acestora;

           f) asigură realizarea măsurilor privind pregătirea de mobilizare, evidenţa şi pregătirea de rechiziţie a bunurilor rechiziţionabile, efectuarea în mod obligatoriu a rechiziţiei mijloacelor de transport şi a altor bunuri şi prestarea de servicii în interes public de către cetăţeni în limitele împuternicirilor stabilite de legislaţie;

           g) îndeplinesc alte atribuţii în domeniul apărării naţionale prevăzute de legislaţie.

           (3) La declararea mobilizării sau a stării de război, autorităţile administraţiei publice locale îndeplinesc măsurile prevăzute de Planul de mobilizare a economiei naţionale şi alte dispoziţii privind asigurarea necesităţilor sistemului naţional de apărare, în conformitate cu legislaţia.

Art 39 Legea Cu privire la apărarea naţională în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №345 din 25.07.2003

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului