Articolul 40 din Legea Cu privire la apărarea naţională în Republica Moldova

(1) Instituţiile publice şi agenţii economici sînt responsabili de crearea capacităţilor şi rezervelor de mobilizare, de îndeplinirea obligaţiilor contractuale privind fabricarea, livrarea şi reparaţia armamentului şi tehnicii militare, precum şi de îndeplinirea altor atribuţii în domeniul apărării naţionale prevăzute de legislaţie.

           (2) La declararea mobilizării sau a stării de război, instituţiile publice şi agenţii economici au următoarele atribuţii:

           a) efectuează trecerea la regimul de lucru pe timp de război şi la fabricarea producţiei cu destinaţie militară conform planurilor de mobilizare;

           b) asigură funcţionarea stabilă a subdiviziunilor de producţie;

           c) îndeplinesc alte atribuţii în domeniul apărării naţionale prevăzute de legislaţie.

Art 40 Legea Cu privire la apărarea naţională în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №345 din 25.07.2003

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului