Articolul 11 din Legea Cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului în Republica Moldova. Asigurarea dreptului pacientului la informare

(1) Dreptul pacientului la informare se asigură:

a) de către autoritățile sistemului de ocrotire a sănătății de toate nivelurile;

b) de către organizaţiile medico-sanitare şi farmaceutice;

c) de către medicul curant şi alţi specialişti în domeniu sau de către alte persoane ce participă la tratamentul pacientului sau care l-au antrenat în cercetarea biomedicală (studiul clinic), în măsura competenţei funcţiei deţinute;

d) de către organizaţiile de asigurări în sănătate.

(2) Informaţiile cu privire la volumul, tipurile şi condiţiile acordării serviciilor de sănătate, nivelul de acreditare a instituţiei medico-sanitare, licenţa şi calificarea personalului angajat în prestarea serviciilor de sănătate se prezintă pacientului în modul stabilit de legislaţie , în termen rezonabil, pentru a-i permite acestuia să participe activ la exercitarea actului medical.

(3) Pe toată perioada aflării în instituţia medico-sanitară, pacientul este informat despre identitatea, statutul şi experienţa profesională a specialiştilor medicali care nemijlocit se ocupă de el şi îl îngrijesc, aceştia fiind obligaţi să poarte un ecuson cu specificarea numelui, specialităţii şi funcţiei deţinute.

(4) Prestatorii de servicii de sănătate asigură accesul nelimitat al pacientului, al reprezentatului său legal sau al rudei apropiate la informaţia privind propriile date medicale, la rezultatele şi la dosarele cu investigaţii, la tratamentele şi îngrijirile primite, cu eliberarea unui rezumat în scris la externare. Pacientul poate obţine copia oricărei părţi din propriile date şi dosare medicale în modul stabilit de Ministerul Sănătății.

(5) Informaţiile medicale cu privire la starea sănătăţii pacientului şi la intervenţia medicală propusă, inclusiv la riscurile şi beneficiile potenţiale ale fiecărei proceduri, efectele posibile ale refuzului tratamentului, alternativele existente, pronosticul şi alte informaţii cu caracter medical, se prezintă de către prestatorul de servicii de sănătate într-un limbaj clar, respectuos şi accesibil pacientului, cu minimalizarea terminologiei profesionale. În cazul cînd pacientul nu cunoaşte limba de stat, se va căuta o altă formă de comunicare.

(6) Informaţiile medicale se prezintă pacientului personal, iar pentru persoanele care nu au atins vîrsta de 18 ani şi cele în privinţa cărora a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară – reprezentanţilor lor legali, informînd concomitent pacientul în măsura permisă de capacitatea lui de exercițiu.

(7) Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat şi de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său.

(8) Informaţiile despre drepturile şi responsabilităţile pacientului în cadrul programelor de asigurări de sănătate se prezintă acestuia de către organizaţiile de asigurări de sănătate în modul stabilit de legislaţie.

Art 11 Legea Cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №263 din 27.10.2005

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului