Articolul 12 din Legea Cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului în Republica Moldova. Asigurarea dreptului pacientului la confidenţialitatea informaţiilor ce ţin de secretul medical

(1) Toate datele privind identitatea şi starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, pronosticul, tratamentul, precum şi datele cu caracter personal sînt confidenţiale şi urmează a fi protejate şi după moartea acestuia.

(2) Confidenţialitatea informaţiilor cu privire la solicitarea de asistenţă medicală, examinare şi tratament, inclusiv a altor informaţii ce constituie secret medical, este asigurată de medicul curant şi specialiştii implicaţi în acordarea serviciilor de sănătate sau în cercetarea biomedicală (studiul clinic), precum şi de alte persoane cărora aceste informaţii le-au devenit cunoscute datorită exercitării obligaţiilor profesionale şi de serviciu.

(3) Informaţiile ce se consideră confidenţiale pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul consimte acest lucru în mod explicit sau la solicitarea reprezentantului său legal ori a rudei apropiate, în condiţiile consimţite de pacient, în măsură adecvată capacităţii lui de înţelegere, în cazul în care în privința pacientului a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară ori dacă legea o  cere în mod expres.

(4) Prezentarea informaţiei confidenţiale fără consimţămîntul pacientului, al reprezentantului său legal sau al rudei apropiate se admite:

a) pentru a implica în procesul curativ alţi specialişti în domeniu, inclusiv în caz de examinare şi tratament urgent al persoanei incapabile de a-şi exprima voinţa din cauza stării sale, dar numai în volumul necesar pentru luarea unei decizii adecvate;

b) pentru a informa organul de stat de supraveghere a sănătății publice în cazul unui pericol real de extindere a bolilor infecţioase, otrăvirilor şi contaminărilor în masă;

c) la solicitarea motivată a organului de urmărire penală, a instanţei judecătoreşti în legătură cu efectuarea urmăririi penale sau a procesului judiciar, în conformitate cu legislaţia;

c1) la solicitarea Avocatului Poporului sau, după caz, a Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, în scopul asigurării protecției persoanelor împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante;

c2) la solicitarea membrilor Consiliului pentru prevenirea torturii, în cadrul vizitelor efectuate de ei și în limitele necesare desfășurării acestora;

c3) la solicitarea motivată a organului de probaţiune în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu în conformitate cu legislația;

d) pentru informarea părinţilor, a reprezentanților legali sau a rudelor apropiate ale persoanelor în vîrstă de pînă la 18 ani în caz de acordare acestora a asistenţei medicale;

e) la existenţa temeiului de a crede că prejudiciul adus sănătăţii persoanei este rezultatul unor acţiuni ilegale sau criminale, informaţia urmînd a fi prezentată, în acest caz, organelor de drept competente.

(4-1) Dezvăluirea sau prelucrarea informațiilor medicale poate avea loc și în alte situații prevăzute de Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter pers pacientului fără consimţămîntul acestuia.

(6) Persoanele care, în exerciţiul funcţiunii, au primit informaţii confidenţiale, de rînd cu personalul medico-sanitar şi farmaceutic, poartă răspundere, în conformitate cu legislaţia, pentru divulgarea secretului medical, luîndu-se în considerare prejudiciul adus prin aceasta pacientului.

(7) Produsele biologice, inclusiv organele şi ţesuturile, din care pot fi derivate date identificabile sînt protejate ca atare.


Art 12 Legea Cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №263 din 27.10.2005

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului