Articolul 34 din Legea Cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în Republica Moldova în Republica Moldova. Modul de atribuire a terenurilor în zonă

(1) Terenurile proprietate publică a statului situate în perimetrul zonei pot fi atribuite rezidenţilor în folosinţă temporară, în exclusivitate în baza contractului de arendă, pe un termen de pînă la 50 de ani, la un preţ stabilit prin legea privind crearea zonei respective.

(2) În cazul în care termenul de funcţionare a zonei va fi prelungit, contractele de arendă vor fi reperfectate, ţinîndu-se cont de  eficienţa realizării contractelor semnate iniţial.

(3) Rezidenţii nu au dreptul să cesioneze terenul unor terţe persoane, precum şi să gajeze dreptul de arendă sau să-l depună în calitate de aport în capitalul social al unor agenţi economici. Se interzice utilizarea terenului şi a dreptului asupra acestuia în alte scopuri decît cele prevăzute în contract.

(4) Rezidenţii care au arendat terenuri în perimetrul zonei şi au construit pe ele imobile au dreptul să răscumpere, după expirarea termenului de funcţionare a zonei, terenurile ocupate de imobilele respective, în conformitate cu legea.

Art 34 Legea Cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în Republica Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №352 din 24.11.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului