Articolul 8 din Legea Cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în Republica Moldova în Republica Moldova. Organizarea şi reglementarea activităţii turistice în teritoriu

1) La nivel local, turismul se dezvoltă în interacţiune cu turismul naţional şi internaţional.

(2) Activitatea turistică în teritoriu este reglementată de Ministerul  Culturii în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale.

(3) Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii în domeniul turismului:

a) inventariază principalele resurse turistice;

b) participă la elaborarea rutelor turistice în conformitate cu programele de dezvoltare a turismului;

c) creează condiţii favorabile pentru activitatea în teritoriu a agenţilor economici din industria turismului şi a asociaţiilor obşteşti din domeniul turismului;

d) contribuie la renovarea, protecţia şi conservarea resurselor turistice prin reglementarea impactului antropic şi respectarea normelor de punere în valoare a acestora;

e) delimitează şi autorizează teritoriile pentru odihnă şi agrement;

f) întreprind acţiuni de amenajare turistică teritorială;

g) asigură dotarea teritoriilor autorizate cu indicatoarele turistice necesare;

h) contribuie la dotarea acestor teritorii cu facilităţi minime pentru vizitatori (locuri amenajate pentru prepararea şi servirea mesei, pentru acumularea deşeurilor, grupuri sanitare etc.);

i) contribuie la ameliorarea şi protecţia mediului prin elaborarea şi realizarea unor acţiuni şi programe speciale coordonate cu autoritatea  centrală pentru resurse naturale şi mediu;

j) antrenează populaţia locală în activitatea turistică;  

k) contribuie la dezvoltarea diferitelor forme de turism în teritoriu.

(4) Controlul calităţii serviciilor turistice prestate se efectuează de către Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, în baza petiţiilor şi a sesizărilor consumatorilor privind calitatea nesatisfăcătoare a serviciilor turistice prestate.

Art 8 Legea Cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în Republica Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №352 din 24.11.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului