Articolul 18 din Legea Cu privire la serviciul diplomatic în Republica Moldova. Restricţii în ierarhia funcţiilor

(1) Funcţionarul instituţiei serviciului diplomatic nu poate exercita o funcţie în subordinea nemijlocită a unei persoane apropiate – soţ (soţie), persoană înrudită prin sînge sau adopţie (părinţi, copii, fraţi, surori, bunici, nepoţi, unchi, mătuşi) sau persoană înrudită prin afinitate (cumnat, cumnată, socru, soacră, ginere, noră). În cazul în care aceste restricţii sînt încălcate, funcţionarul este transferat într-o funcţie care exclude o astfel de subordonare, iar dacă transferul este imposibil, unul dintre aceşti funcţionari este concediat.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), se permite angajarea în funcţii administrativ-tehnice sau de serviciu în cadrul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare a membrilor de familie care însoţesc membrul personalului, în cazul în care dispun de calificarea necesară pentru funcţia respectivă.

Art 18 Legea Cu privire la serviciul diplomatic în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №761 din 27.12.2001

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului