Articolul 10 din Legea Cu privire la statutul forţei militare străine în Republica Moldova în Republica Moldova. Competenţa instanţelor judecătoreşti

(1) Instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova sînt în drept să-şi exercite jurisdicţia asupra membrilor forţei militare sau ai componentei civile şi asupra membrilor de familie în cazul comiterii faptelor ilicite pe teritoriul Republicii Moldova, prevăzute de legislaţia Republicii Moldova. (2) Autorităţile militare ale statului trimiţător sînt în drept să-şi exercite jurisdicţia asupra persoanelor supuse legilor militare ale statului respectiv. (3) În cazul în care dreptul de a exercita jurisdicţia este concurent, se aplică următoarele reguli: a) autorităţile militare ale statului trimiţător au dreptul prioritar de a exercita jurisdicţia asupra unui membru al propriei forţe militare sau al componentei civile în cazul: - faptelor ilicite îndreptate exclusiv împotriva proprietăţii sau securităţii statului trimiţător; - faptelor ilicite îndreptate exclusiv împotriva persoanei ori proprietăţii unui alt membru al forţei militare sau al componentei civile ori a unui membru de familie; - faptelor ilicite săvîrşite în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu; b) membrul forţei militare sau al componentei civile nu este supus procedurii de executare a hotărîrii instanţei judecătoreşti, emise contra lui în Republica Moldova, dacă fapta ilicită s-a produs ca urmare a îndeplinirii de către acesta a obligaţiilor de serviciu; c) în cazul săvîrşirii altor categorii de fapte ilicite, instanţa judecătorească a Republicii Moldova are dreptul de a-şi exercita, cu prioritate, jurisdicţia. Dacă instanţa judecătorească a Republicii Moldova care posedă dreptul prioritar decide să nu-şi exercite jurisdicţia, ea notifică autorităţile militare ale statului trimiţător. (4) Autorităţile abilitate ale Republicii Moldova informează de îndată autorităţile statului trimiţător despre reţinerea oricărui membru al forţei militare sau al componentei civile ori membrului de familie. (5) Organele de urmărire penală ale Republicii Moldova şi autorităţile militare ale statului trimiţător îşi acordă asistenţă reciprocă în efectuarea investigaţiilor necesare, la colectarea şi administrarea probelor, inclusiv la sechestrarea şi, după caz, la transmiterea obiectelor care au legătură cu infracţiunea. (6) În cazul în care un membru al forţei militare sau al componentei civile ori un membru de familie este supus urmăririi penale, fiind pus sub jurisdicţia Republicii Moldova, el are dreptul: a) la un proces legal şi echitabil; b) la o informare prealabilă, înainte de începerea procesului, despre acuzaţiile înaintate împotriva sa; c) la confruntare cu martorii care depun mărturii împotriva lui; d) la chemarea obligatorie în instanţă a martorilor care pot depune mărturii în favoarea sa, dacă ei se află sub jurisdicţia Republicii Moldova; e) la un apărător desemnat de el sau la un apărător care să-i acorde asistenţă gratuită în condiţiile legii; f) la serviciile unui interpret calificat; g) la comunicare cu reprezentantul autorităţilor statului trimiţător şi la prezenţa acestuia în cadrul procesului. (7) În cazul în care un membru al forţei militare sau al componentei civile ori un membru de familie a fost judecat de către autorităţile statului trimiţător şi a fost condamnat, achitat sau graţiat, el nu va putea fi judecat din nou, pentru aceeaşi faptă ilicită, de către instanţa judecătorească a Republicii Moldova. (8) Prevederile prezentului articol nu implică nici un drept pentru autorităţile militare ale statului trimiţător de a-şi exercita jurisdicţia asupra cetăţenilor Republicii Moldova.

Art 10 Legea Cu privire la statutul forţei militare străine în Republica Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №448 din 13.11.2003

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului