Articolul 13 din Legea Drumurilor în Republica Moldova. Responsabilităţile şi drepturile administratorului drumului

(1) Administratorul drumului poartă răspundere pentru încălcarea prevederilor prezentei legi, inclusiv pentru starea tehnică a drumului pe care îl deţine sau administrează.

(2) Responsabilitatea materială a administratorului drumului în faţa participanţilor la trafic este stabilită de legislaţie.

(3) Administratorul drumului nu poartă răspundere pentru obstacolele create circulaţiei şi pentru pagubele aduse participanţilor la trafic din motive independente de el.

(4) Administratorul drumului nu restituie participanţilor la trafic cheltuielile suplimentare, condiţionate de restricţiile de circulaţie legate de executarea lucrărilor planificate şi lucrărilor de restabilire a sectoarelor de drum degradate de avarii sau calamităţi naturale.

(5) Administratorul drumurilor publice este abilitat cu dreptul de a demola obiectivele amplasate neautorizat după expirarea termenului prevăzut la art. 7 alin. (3) sau la art. 9 alin. (5). Deţinătorul acestora este obligat să suporte cheltuielile aferente.

(6) Administratorul drumurilor naţionale şi autorităţile administraţiei publice locale sînt în drept de a delega responsabilitatea pentru starea tehnică a drumului şi siguranţa la trafic unei terţe părţi în temeiul unui contract încheiat în conformitate cu Legea nr. 131/2015 privind achiziţiile publice, cu excepția obligațiilor și responsabilităților generale prevăzute de legislația în vigoare.

Art 13 Legea Drumurilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №508 din 22.06.1995

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021