Articolul 8 din Legea Drumurilor în Republica Moldova. Modul de întreţinere şi reparare a drumurilor

(1) Drumurile, precum și lucrările de artă, amenajările şi echipamentele aferente trebuie să fie menţinute într-o stare tehnică corespunzătoare cerinţelor și standardelor documentelor normative în vigoare în domeniul drumurilor şi podurilor pentru asigurarea circulaţiei în condiţii de siguranţă.

(2) Pe drumurile publice se interzice circulaţia vehiculelor rutiere cu depăşirea masei totale, a maselor pe osii şi/sau a dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Circulaţia pe drumurile publice a mijloacelor de transport cu mase şi/sau dimensiuni ce depăşesc limitele admise este posibilă numai în cazuri excepţionale (pentru transportul obiectelor indivizibile), în baza unei autorizaţii speciale de transport, eliberată de Agenţia Naţională Transport Auto.

(4) Dacă efectuarea transporturilor cu depăşirea masei totale, a maselor pe osii şi/sau a dimensiunilor maxime admise ale vehiculelor implică consolidarea lucrărilor de artă, modificarea reţelelor inginereşti, precum şi orice alte lucrări, responsabilitatea efectuării acestora şi suportarea cheltuielilor aferente revin deținătorului autorizaţiei speciale de transport cu autovehicule a căror masă totală, sarcină masică pe osie sau dimensiuni depăşesc limitele admise.

(5) Agenţia Naţională Transport Auto este în drept să efectueze controlul unităţilor de transport pentru stabilirea corespunderii masei totale, a maselor pe osii şi/sau a dimensiunilor cu valorile maxime admise, prevăzute în anexa nr. 2, precum şi să calculeze sumele taxelor prevăzute în titlul IX al Codului fiscal.

(6) Pe drumurile naţionale se interzice circulaţia transportului cu şenile, cu tracţiune animală, precum şi a vehiculelor neechipate corespunzător, care transportă încărcături a căror scurgere poate provoca jivrajul îmbrăcămintei rutiere şi diminuarea securităţii circulaţiei rutiere.

(7) Desfășurarea competiţiilor sportive sau a altor manifestații pe drumurile naţionale este permisă doar cu acordul prealabil al administratorului drumului şi al Ministerului Afacerilor Interne. Pe perioada desfășurării evenimentelor respective, organizatorii sînt obligaţi să asigure siguranţa traficului rutier şi integritatea drumului.

(8) Pentru traficul pe drumurile publice cu tonaj sau gabarite depăşite, precum şi pentru folosirea acestor drumuri de către vehicule înmatriculate în alte ţări, se percep taxe rutiere, stabilite în Codul fiscal al Republicii Moldova.

(9) În cazul unor lucrări legate de starea tehnică a drumului public, de executarea, revizia ori repararea unor obiective autorizate din zona drumului şi/sau zonele de protecţie ale acestuia, precum şi în alte situaţii fortuite (inundaţii, alunecări de teren, temperaturi înalte pe timp de vară, viscol, ninsori abundente), administratorul drumului, împreună cu reprezentanții subdiviziunii specializate a Ministerului Afacerilor Interne cu competențe în domeniul asigurării dirijării, supravegherii și controlului traficului rutier, pot închide provizoriu sau institui restricţii provizorii de circulaţie pe anumite sectoare de drum, asigurînd continuitatea traficului pe sectoarele în lucru sau pe rute ocolitoare, conform normelor în vigoare, informîndu-i pe utilizatorii drumului prin intermediul mass-mediei.

(10) În cazul în care temperatura aerului este mai mare de 30°C, administratorul drumului, împreună cu reprezentanții subdiviziunii specializate a Ministerului Afacerilor Interne cu competențe în domeniul asigurării dirijării, supravegherii și controlului traficului rutier, instituie restricţii de circulaţie privind masa totală a vehiculelor pe drumurile din beton asfaltic, indicînd termenele de aplicare, lista drumurilor, instalînd indicatoarele rutiere corespunzătoare şi informîndu-i pe utilizatorii drumurilor prin intermediul mass-mediei.

(11) În situaţia în care drumurile publice sînt afectate de calamităţi naturale sau în alte cazuri de forţă majoră, administratorul drumului ia măsuri pentru restabilirea operativă a circulaţiei prin executarea, după caz, de variante ocolitoare sau alte amenajări cu caracter provizoriu. În acest scop se pot ocupa temporar, pînă la restabilirea drumului, terenuri situate în zona de protecţie sau în afara acesteia, conform legislaţiei.

(12) Regulile de înlăturare a obstacolelor pentru circulaţie, apărute în urma avariilor, calamităţilor naturale, schimbării bruşte a condiţiilor climaterice sau altor cazuri fortuite pe drumuri, se stabilesc de Guvern.

(13) Regulile de transportare a încărcăturilor periculoase (substanţe explozibile, toxice, radioactive etc.) pe drumurile publice sînt stabilite prin lege.

Art 8 Legea Drumurilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №508 din 22.06.1995

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021