Articolul 3 din Legea Drumurilor în Republica Moldova. Suprafeţele de teren aferente drumurilor

(1) Suprafeţele de teren aferente drumului public sînt următoarele:

1) zona drumului public, care cuprinde:

a) ampriza drumului – suprafaţa de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: partea carosabilă, trotuare, piste pentru ciclişti, acostamente, şanţuri, rigole, taluzuri, şanţuri de gardă, pavilioane pentru pasageri, parcaje şi platforme pentru staţionarea mijloacelor de transport, ziduri de sprijin şi alte construcții artificiale;

b) zonele de siguranţă – suprafeţele de teren situate de o parte şi de alta a amprizei drumului, destinate exclusiv pentru semnalizarea rutieră, plantaţiile rutiere şi pentru alte scopuri legate de întreţinerea drumului în condiţii de siguranţă a circulaţiei. Din zonele de siguranţă fac parte suprafeţele ocupate de drumurile de vară destinate deplasării maşinilor şi agregatelor agricole, precum şi suprafeţele ocupate de lucrările de consolidare a terenului drumului şi altele asemenea. În afara localităţilor, limitele minime ale zonelor de siguranţă a drumurilor sînt prevăzute în anexa nr. 1 secţiunea I;

2) zonele de protecţie – suprafeţele de teren din extravilan situate de o parte şi de alta a zonelor de siguranţă, necesare protecţiei şi dezvoltării viitoare a drumului, asigurării condiţiilor de întreţinere şi de circulaţie pe el. În limita zonelor de protecţie se stabilesc cerinţe specifice pentru proprietarii şi utilizatorii de terenuri, prezentate în anexa nr. 1 secţiunea II. Limitele zonelor de protecţie sînt prevăzute în anexa nr. 1 secţiunea I;

3) zona străzilor include partea carosabilă, acostamentele, şanţurile, rigolele, trotuarele, spaţiile verzi, pistele pentru ciclişti, suprafeţele adiacente pentru parcaje, staţionări sau opriri, precum şi suprafeţele de teren necesare amplasării anexelor acestora.

(2) Pentru drumurile private, lăţimea zonei de protecţie se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale.

Art 3 Legea Drumurilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №508 din 22.06.1995

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021