Articolul 40 din Legea Privind administraţia publică locală în Republica Moldova. Primăria şi statutul personalului primăriei

(1) Primăria se organizează şi funcţionează în baza unui regulament aprobat de consiliul local.

(2) Primăria, ca structură funcţională, are următoarele atribuţii:

a) întocmeşte proiecte de decizii ale consiliului local şi proiecte de dispoziţii ale primarului;

b) aduce la cunoştinţă publică deciziile consiliului şi dispoziţiile normative ale primarului;

c) colectează şi prezintă primarului informaţii pentru raportul anual privind starea economică şi socială a satului (comunei), oraşului (municipiului);

d) prezintă primarului, în comun cu serviciile publice, informaţii despre funcţionarea acestora, precum şi a întreprinderilor municipale create de consiliul local;

e) supraveghează executarea măsurilor dispuse de primar atît în cadrul primăriei, cît şi în teritoriul administrat;

f) contribuie la elaborarea proiectului de buget al unităţii administrativ-teritoriale pentru următorul an bugetar şi a proiectelor de modificare a bugetului, care urmează să fie prezentate de primar spre examinare consiliului local;

g) asigură executarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale, în conformitate cu deciziile consiliului local, şi respectarea prevederilor legale;

h) întocmeşte rapoarte periodice şi anuale privind executarea bugetului local;.

i) asistă secretarul consiliului local în îndeplinirea atribuţiilor lui conform legii.

(3) Condiţiile numirii, angajării, promovării, sancţionării şi încetării raporturilor de serviciu sau de muncă ale personalului primăriei, drepturile şi obligaţiile lui sînt stabilite de legislaţia în vigoare şi de regulamentul primăriei, aprobat de consiliul local.

(4) Personalul primăriei are statut de funcţionar public şi cade sub incidenţa Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, cu excepţia persoanelor care ocupă funcţia de viceprimar, aflate sub incidenţa Legii nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică şi Legii nr.768/2000 privind statutul alesului local, a altui personal angajat în baza contractului individual de muncă potrivit prevederilor Codului muncii.

(5) Personalul primăriei, inclusiv personalul primăriei și preturilor din municipiul Chișinău și al primăriei municipiului Bălți, încadrat în conformitate cu statul de personal avizat de Cancelaria de Stat, inclusiv persoanele cu funcții de demnitate publică, poate beneficia de o indemnizație lunară calculată proporțional timpului efectiv lucrat în luna respectivă.

(6) Mărimea indemnizației lunare prevăzute la alin. (5) se stabilește proporțional capacității administrative a autorității publice locale, determinată în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 435/2006 privind descentralizarea administrativă, dar nu poate depăși 40% din salariul de bază.

(7) Criteriile și condițiile de stabilire a indemnizației lunare prevăzute la alin. (5) se prevăd într-un regulament-cadru aprobat de Guvern.

(8) Indemnizația lunară prevăzută la alin. (5) se acordă în baza regulamentului intern aprobat de consiliul local.

Art 40 Legea Privind administraţia publică locală în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №436 din 28.12.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului