Articolul 9 din Legea Privind avertizorii de integritate în Republica Moldova. Dezvăluirea practicilor ilegale

(1) Angajatul este în drept să facă o dezvăluire internă a practicilor ilegale sau, în cazurile stabilite la alin. (4) din prezentul articol, o dezvăluire externă sau publică a practicilor ilegale, cu excepția cazului prevăzut la art. 5 alin. (4), cînd angajatul este obligat să denunțe manifestările de corupție. (2) Angajatorul sau o altă autoritate de examinare asigură înregistrarea dezvăluirilor practicilor ilegale de către persoana sau subdiviziunea desemnată în acest sens în Registrul dezvăluirilor practicilor ilegale și al avertizărilor de integritate. Angajatorul aprobă procedurile de examinare și raportare internă a dezvăluirilor practicilor ilegale conform modelului stabilit de Guvern. (3) În cazul în care dezvăluirea internă a practicii ilegale conține elementele constitutive ale unei contravenții sau infracțiuni, angajatorul este obligat să transmită informația cuprinsă în dezvăluire unei autorități de examinare competente. Angajatul poate omite procedurile de dezvăluire internă a practicii ilegale, făcînd o dezvăluire externă sau publică, atunci cînd: a) consideră că angajatorul ar putea fi implicat în practicile ilegale dezvăluite; b) consideră că există riscul nerespectării confidențialității datelor sale; c) consideră că există riscul pierderii, al dispariției sau al distrugerii probelor; d) angajatorul nu i-a asigurat înregistrarea dezvăluirii practicilor ilegale în condițiile alin. (2) din prezentul articol sau nu l-a informat cu privire la rezultatele examinării în termenul prevăzut la art. 12. (4) În cazul în care angajatul face o dezvăluire publică a practicilor ilegale și acestea conțin elementele constitutive ale unei contravenții sau infracțiuni, autoritățile de examinare se autosesizează. (5) Clauzele de confidențialitate și secret profesional dintre angajator și angajat nu împiedică dezvăluirea practicilor ilegale.

Art 9 Legea Privind avertizorii de integritate în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №122 din 12.07.2018

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului