Articolul 78 din Legea Privind azilul în Republica Moldova în Republica Moldova. Depunerea unei noi cereri de azil

(1) O nouă cerere de azil se depune în cazul existenţei unei decizii irevocabile privind cererea anterioară sau a unei dispoziţii privind încetarea examinării cererii de azil.

(2) Noua cerere de azil va fi admisă numai dacă sînt îndeplinite, alternativ, următoarele condiţii:

a) au apărut circumstanţe noi, care nu au putut fi prezentate de solicitantul de azil în procedura anterioară de examinare a cererii din motive independente de voinţa sa, cu condiţia ca aceste motive să nu fie rezultatul unor acţiuni provocate în scopul obţinerii unei forme de protecţie. Solicitantul este obligat să facă dovada existenţei noilor motive invocate şi a imposibilităţii prezentării lor pînă la data depunerii unei noi cereri;

b) au survenit transformări de ordin politic, militar, legislativ sau social în ţara de origine, care pun în pericol viaţa sau libertatea solicitantului de azil.

(3) Noile cereri depuse la autorităţile prevăzute la art.52 lit.b)–d) se remit în aceeaşi zi Direcţiei azil şi integrare.

Art 78 Legea Privind azilul în Republica Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №270 din 18.12.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului