Articolul 6 din Legea Privind calitatea aerului atmosferic în Republica Moldova. Sistemul de evaluare și gestionare a calității aerului atmosferic

(1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei legi la nivel național se realizează prin două sisteme integrate, care asigură cadrul organizatoric, instituțional și legal de cooperare între autoritățile și instituțiile publice cu competențe în domeniu, în scopul evaluării și gestionării calității aerului pe întreg teritoriul țării, precum și în scopul informării publicului cu privire la calitatea aerului atmosferic. Aceste sisteme sunt:

a) Sistemul Național de Monitorizare și Gestionare Integrată a Calității Aerului;

b) Sistemul Național de Inventariere a Emisiilor de Poluanți Atmosferici.

(2) Sistemul Național de Monitorizare și Gestionare Integrată a Calității Aerului (în continuare –SNMGICA) asigură cadrul instituțional, normativ și procedural pentru desfășurarea activităților de monitorizare și gestionare a calității aerului atmosferic pe teritoriul Republicii Moldova în vederea atingerii următoarelor obiective:

a) asigurarea evaluării calității aerului atmosferic în zonele și aglomerările de pe întreg teritoriul țării, conform art. 19 și 20;

b) asigurarea monitorizării calității aerului atmosferic prin RNMCA, conform art. 25;

c) realizarea măsurilor de reducere a poluării aerului atmosferic prin aplicarea regimurilor de gestionare a calității aerului atmosferic, conform art. 29 și 30;

d) obținerea de informații veridice în timp real cu privire la calitatea aerului atmosferic pentru informarea autorităților publice și a publicului larg.

(3) Sistemul Național de Inventariere a Emisiilor de Poluanți Atmosferici (în continuare – SNIEPA) asigură cadrul instituțional, normativ și procedural pentru realizarea inventarelor privind emisiile de poluanți atmosferici pe întreg teritoriul țării și pentru raportarea inventarului național al emisiilor de poluanți atmosferici în conformitate cu prevederile tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte.

Art 6 Legea Privind calitatea aerului atmosferic în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №110 din 14.04.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului