Articolul 26 din Legea Privind comerţul electronic în Republica Moldova. Autorităţi competente

(1) Supravegherea şi controlul respectării normelor privind protecţia consumatorilor în procesul de comercializare a bunurilor şi serviciilor prin intermediul mijloacelor electronice se efectuează de organele abilitate cu funcţii de control în domeniul protecţiei consumatorilor, conform domeniilor de competenţă stabilite în Legea nr.105/2003 privind protecţia consumatorilor.

(2) Controlul legalităţii prelucrărilor de date cu caracter personal în domeniul serviciilor societății informaționale este exercitat de Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal.

(3) Controlul în domeniul serviciilor societății informaționale este exercitat şi de alte autorităţi în limitele şi în conformitate cu competenţele stabilite de lege. Controlul de stat al persoanelor care desfăşoară activitate de întreprinzător în domeniul serviciilor societății informaționale se planifică, se efectuează și se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.

(4) Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, precum şi celelalte organe cu funcţii de control în domeniul protecţiei consumatorilor cooperează cu autorităţile competente din alte state în vederea exercitării eficiente a supravegherii şi controlului asupra activităţii furnizorilor de servicii.

Art 26 Legea Privind comerţul electronic în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №284 din 22.07.2004

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului