Articolul 4 din Legea Privind comerţul electronic în Republica Moldova. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni semnifică:

comunicare electronică – informaţie în formă electronică, ce nu constituie document electronic, expediată, recepţionată şi  stocată cu ajutorul mijloacelor electronice;

comunicare comercială – orice formă de comunicare destinată să promoveze, direct sau indirect, bunurile, serviciile sau imaginea unei întreprinderi, organizaţii sau persoane care efectuează o activitate comercială, industrială, meşteşugărească sau exercită una dintre profesiile reglementate. Nu constituie comunicări comerciale:

a) informaţiile care permit accesul direct la activitatea întreprinderii, organizaţiei sau persoanei, în special un nume de domeniu sau o adresă de poștă electronică;

b) comunicările legate de bunurile, serviciile sau imaginea întreprinderii, organizaţiei sau persoanei, elaborate în mod independent, în special cînd acestea nu sînt furnizate în contrapartidă financiară;

contract electronic – totalitatea documentelor electronice ce constituie contractul de drept civil, urmărind stabilirea, modificarea sau sistarea unor drepturi şi obligaţii civile, al căror obiect îl pot constitui bunurile, lucrările sau serviciile;

consumator – orice persoană fizică ce acţionează în alte scopuri decît cele ale activităţii comerciale;

destinatar al serviciilor – orice persoană fizică sau juridică ce utilizează servicii ale societăţii informaţionale în scopuri comerciale, profesionale, personale sau de altă natură, în special în scopul căutării de informaţii sau al furnizării accesului la acestea;

furnizor de servicii – persoană fizică sau juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător și care pune la dispoziţia unui număr determinat sau nedeterminat de persoane servicii ale societăţii informaţionale;

furnizor de servicii stabilit într-un stat – furnizor de servicii avînd un sediu stabil pe teritoriul unui stat şi care desfăşoară efectiv o activitate economică utilizînd acel sediu pentru o perioadă nedeterminată. Locul în care sînt amplasate şi utilizate mijloacele tehnice şi tehnologice necesare furnizării serviciului, precum şi locul în care site-ul prin intermediul căruia este furnizat serviciul poate fi accesat nu sînt determinante pentru a stabili sediul furnizorului. În cazul în care furnizorul de servicii are mai multe sedii, se va lua în calcul sediul din care este furnizat serviciul respectiv, iar în cazul în care este dificil de stabilit din care sediu a avut loc furnizarea serviciului respectiv, se va lua în calcul sediul în care furnizorul are centrul activităţilor pentru serviciul în cauză;

intermediar în raporturile aferente furnizării de servicii ale societății informaționale – persoană fizică sau juridică care oferă subiecților raporturilor aferente furnizării de servicii ale societății informaționale servicii legate de organizarea și administrarea sistemelor informaționale și rețelelor de comunicații electronice în cadrul raporturilor aferente furnizării de servicii ale societății informaționale, inclusiv servicii de obținere, transmitere și stocare a informației în formă electronică;

poştă electronică – orice mesaj – text, vocal sau conţinînd sunete ori imagini – trimis prin intermediul unei reţele publice de comunicaţii electronice, care poate fi stocat în reţea sau în echipamentul terminal al destinatarului pînă la deschiderea sa de către acesta;

serviciu al societăţii informaţionale – orice serviciu prestat în scopul obţinerii unei remuneraţii, la distanţă, prin mijloace electronice şi la cererea individuală a destinatarului serviciului, inclusiv vînzări de bunuri on-line. Serviciile societăţii informaţionale nu se limitează exclusiv la servicii în urma cărora se încheie contracte on-line, ci, în măsura în care acestea reprezintă o activitate economică, se extind la servicii care nu sînt remunerate de cei care le primesc, cum ar fi serviciile care furnizează informaţii on-line ori comunicări comerciale sau cele care furnizează instrumente de căutare, accesare şi recuperare a datelor. Servicii ale societăţii informaţionale sînt de asemenea serviciile care constau în transmiterea informaţiilor printr-o reţea de comunicaţii electronice, furnizarea accesului la o reţea de comunicaţii electronice sau găzduirea informaţiilor furnizate de un destinatar al serviciului. Serviciile transmise punct cu punct, precum video la cerere sau furnizarea de comunicări comerciale prin poşta electronică, sînt de asemenea servicii ale societăţii informaţionale.

Nu constituie servicii ale societăţii informaţionale, în sensul prezentei legi, următoarele activităţi:

a) serviciile furnizate în prezenţa fizică a furnizorului şi a destinatarului, chiar dacă acest lucru presupune utilizarea echipamentului electronic;

b) serviciile cu un conţinut material, chiar dacă sînt furnizate prin intermediul dispozitivelor electronice;

c) serviciile prestate fără utilizarea reţelei de internet (serviciile off-line), cum ar fi distribuirea de programe pe dispozitive de stocare;

d) serviciile care nu sînt furnizate prin intermediul sistemelor de prelucrare şi stocare electronică a datelor, cum ar fi:

– serviciile de telefonie vocală, serviciile de fax/telex;

– serviciile prestate prin telefonie vocală sau fax;

– comercializarea directă prin telefon/fax;

e) serviciile furnizate prin transmiterea de date, fără solicitare individuală, în scopul recepţionării simultane de către un număr nelimitat de destinatari individuali (transmisiune punct-multipunct), cum ar fi:

– serviciile de transmisiune sau retransmisiune a serviciilor de programe audiovizuale;

– teletextul;

serviciu furnizat la distanţă – serviciu prestat fără ca părţile să fie prezente simultan;

serviciu furnizat la solicitarea individuală a destinatarului serviciilor – serviciu prestat prin transmiterea datelor în urma solicitării individuale;

serviciu furnizat prin mijloace electronice – serviciu care este transmis iniţial şi primit la destinaţie prin intermediul echipamentului electronic pentru prelucrarea (inclusiv arhivarea digitală) şi stocarea datelor şi care este transmis, transferat şi recepţionat integral prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice.


Art 4 Legea Privind comerţul electronic în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №284 din 22.07.2004

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului