Articolul 18 din Legea Privind cooperativele de producţie în Republica Moldova. Cesiunea cotei de participare

(1) Membrul cooperativei este în drept să vîndă sau să cesioneze în alt mod cota sa de participare conform procedurii stabilite de prezenta lege şi de statutul cooperativei. (2) Cesionarea cotei de participare către un alt membru al cooperativei se efectuează cu respectarea prevederii art.25 alin.(3) şi nu necesită acordul cooperativei. (3) Cesionarea cotei de participare către un terţ, care corespunde prevederilor statutului cooperativei, se admite cu acordul adunării generale. În acest caz, alţi membri ai cooperativei au dreptul de preemţiune asupra cotei care se cesionează în termen de o lună de la data depunerii cererii privind cesionarea cotei de participare către un terţ. (4) Dacă, în termenul indicat la alin.(3), nici unul din ceilalţi membri ai cooperativei nu a depus cerere de a procura cota de participare ce se cesionează, această cotă poate fi cesionată unui terţ cu acordul adunării generale. (5) În cazul refuzului adunării generale de a accepta cesionarea cotei conform alin.(3) sau (4), cooperativa este obligată să restituie solicitantului valoarea cotei sale potrivit art.21.

Art 18 Legea Privind cooperativele de producţie în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №2002 din 25.04.2002

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului