Articolul 32 din Legea Privind cooperativele de producţie în Republica Moldova. Procesul-verbal al adunării generale

(1) Procesul-verbal al adunării generale se întocmeşte pe parcursul adunării şi se perfectează, în cel puţin două exemplare, în termen de 10 zile de la închiderea adunării. (2) În procesul-verbal al adunării generale se indică: a) numărul de ordine al procesului-verbal; b) denumirea şi sediul cooperativei; c) data, ora şi locul desfăşurării adunării generale; d) actele de control şi avizele organizaţiilor de audit, ale uniunilor de cooperative; e) data înştiinţării privind convocarea adunării generale şi data prezentării materialelor referitoare la ordinea de zi pentru familiarizare; f) numărul total al membrilor cooperativei la data întrunirii adunării şi numărul celor prezenţi (reprezentaţi) la ea; g) menţiunea că adunarea este (nu este) deliberativă; h) numele şi prenumele preşedintelui şi secretarului adunării; i) ordinea de zi; j) numele şi prenumele vorbitorilor şi tezele principale ale discursurilor acestora pe marginea chestiunilor de pe ordinea de zi; k) rezultatul votării şi hotărîrile adoptate pe marginea ordinii de zi; l) numele şi prenumele declaranţilor şi solicitanţilor şi tezele principale ale declaraţiilor şi solicitărilor ce nu se referă la ordinea de zi; m) alte informaţii relevante pentru cooperativă. (3) La procesul-verbal al adunării generale se anexează: a) decizia consiliului cooperativei privind convocarea adunării generale sau cererea comisiei de revizie ori a membrilor cooperativei ce constituie cel puţin 25% din numărul total al membrilor cooperativei; b) lista membrilor cooperativei prezenţi (reprezentaţi) la adunare; c) lista materialelor pentru ordinea de zi a adunării; d) textele declaraţiilor, solicitărilor şi opiniilor separate ale membrilor cooperativei, la cererea acestora; e) alte documente prevăzute de regulamentul respectiv al cooperativei sau al adunării generale. (4) Fiecare exemplar al procesului-verbal al adunării generale se semnează de preşedintele şi secretarul adunării generale. Orice contestaţie la procesul-verbal se examinează la următoarea adunare generală. (5) Toate modificările şi completările la procesul-verbal al adunării generale sînt valabile dacă ele sînt semnate de preşedintele şi secretarul adunării. (6) La cererea membrului cooperativei, secretarul adunării generale eliberează acestuia copii autentificate sau extrase din procesele-verbale ale adunării generale.

Art 32 Legea Privind cooperativele de producţie în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №2002 din 25.04.2002

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului