Articolul 10 din Legea Privind declararea averii și a intereselor personale în Republica Moldova. Controlul averii şi al intereselor personale, al respectării regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor

(1) Controlul averii şi al intereselor personale, al respectării regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor ale subiecţilor declarării se efectuează de către Autoritatea Națională de Integritate în conformitate cu Legea nr. 132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate.

(2) Controlul averii şi al intereselor personale, al respectării regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor ale președintelui și vicepreședintelui Autorității Naționale de Integritate, precum și ale inspectorilor de integritate, se efectuează de către Consiliul de Integritate, conform procedurii generale aplicabile controlului averii și al intereselor personale. În procesul de efectuare a controlului, membrii Consiliului de Integritate au acces la registrele de stat și la alte informații necesare pentru îndeplinirea eficientă a funcțiilor Consiliului prin accesul gratuit la platforma de interoperabilitate instituită de Guvern și au dreptul de a procesa date cu caracter personal.

(3) – abrogat.

Art 10 Legea Privind declararea averii și a intereselor personale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №133 din 17.06.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului