Articolul 7 din Legea Privind declararea averii și a intereselor personale în Republica Moldova. Depunerea declaraţiei

(1) Subiectul declarării este obligat să depună declarația în formă electronică prin intermediul serviciului electronic disponibil pe pagina web oficială a Autorității Naționale de Integritate, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Semnarea declarației în formă electronică se face prin utilizarea semnăturii electronice emise în condiţiile legii. Semnăturile electronice se vor elibera subiecților declarării cu titlu gratuit, în modul stabilit de Guvern.

(3) Declarația în formă electronică se consideră recepționată de Autoritatea Națională de Integritate dacă subiectul declarării primeşte recipisa electronică de confirmare a acceptării acesteia, conform anexei nr. 3.

(4) În entităţile în care activează persoane care, conform prezentei legi, au obligaţia de a depune declaraţii sînt desemnate persoane din cadrul serviciului resurse umane responsabile de actualizarea permanentă a Registrului electronic al subiecţilor declarării averii şi a intereselor personale.

(5) În cazul în care subiectul declarării constată că a introdus în declarație date incomplete sau eronate, acesta este obligat să rectifice declarația depusă în condițiile prevăzute la art. 5 alin. (5). În acest caz, declarația inițială și declarațiile rectificate sînt păstrate separat prin intermediul serviciului electronic disponibil pe pagina web oficială a Autorității Naționale de Integritate.

Art 7 Legea Privind declararea averii și a intereselor personale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №133 din 17.06.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului