Articolul 31 din Legea Privind gazele fluorurate cu efect de seră în Republica Moldova. Solicitarea contingentelor anuale

(1) Contingentele anuale se alocă în baza cererilor solicitanților.

(2) Cererile de solicitare a contingentelor anuale sunt depuse de către întreprinderi la cancelaria Agenției de Mediu, în perioada 1–31 decembrie a anului precedent celui pentru care este depusă solicitarea.

(3) Solicitanții prezintă în mod obligatoriu următoarele acte:

a) cererea conform anexei nr. 10;

b) argumentarea în scris a necesarului de volum total de hidrofluorcarburi solicitate pentru import, export, reexport sau tranzit. Argumentarea se face prin prezentarea copiilor, autentificate prin ștampila și semnătura agentului economic, de pe contractele încheiate între importator și utilizatorii finali pentru montarea, instalarea și deservirea instalațiilor/echipamentelor ce conțin hidrofluorcarburi și/sau a copiilor de pe documentele ce dovedesc proprietatea importatorului asupra instalațiilor/echipamentelor menționate care trebuie deservite.

(4) La stabilirea contingentului anual nu se va lua în calcul volumul de hidrofluorcarburi a cărui necesitate nu a fost justificată prin argumentarea stabilită la alin. (3) lit. b).

(5) Cererile de solicitare a contingentelor anuale, depuse de întreprinderi, care corespund cerințelor stipulate la alin. (3) sunt admise spre examinare. În cazul în care se constată o neconformitate, în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării acesteia, întreprinderea remediază neregulile constatate.

(6) Înainte de a depune cererea de solicitare a contingentului anual, întreprinderea se înregistrează în SIA „REPC”, conform prevederilor art. 32.

Art 31 Legea Privind gazele fluorurate cu efect de seră în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №43 din 03.03.2023

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului