Articolul 12 din Legea Privind măsurile și serviciile destinate copiilor cu comportament deviant în Republica Moldova. Prelungirea termenelor, modificarea și anularea măsurilor instituite în privința copiilor cu comportament deviant

(1) În funcție de rezultatele aplicării măsurii instituite în privința copilului cu comportament deviant, autoritatea tutelară teritorială sau, după caz, instanța judecătorească poate decide prelungirea termenului de aplicare a măsurii, stabilirea unei alte măsuri sau anularea măsurii.

(2) Dispoziția privind prelungirea termenului de aplicare sau privind modificarea ori anularea măsurii instituite în privința copilului cu comportament deviant se ia de către autoritatea tutelară teritorială la solicitarea părintelui, a altui reprezentant legal ori a persoanei în grija căreia se află copilul, a organelor de drept sau a autorității tutelare locale, cu solicitarea obligatorie a avizului Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate. Dacă părintele, reprezentantul legal ori persoana în grija căreia se află copilul nu este de acord cu dispoziția autorității tutelare teritoriale, precum și în cazul prevăzut la art. 10 alin. (1) lit. b), prelungirea termenului, modificarea sau anularea măsurii instituite în privința copilului cu comportament deviant se decide în instanța de judecată.

(3) Dispoziția privind prelungirea termenului de aplicare a măsurii instituite în privința copilului cu comportament deviant se emite înainte de expirarea termenului măsurii respective.

Art 12 Legea Privind măsurile și serviciile destinate copiilor cu comportament deviant în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №299 din 30.11.2018

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului