Articolul 22 din Legea Privind măsurile și serviciile destinate copiilor cu comportament deviant în Republica Moldova. Drepturile și obligațiile copiilor cu comportament deviant

(1) Copilul în privința căruia a fost stabilită una dintre măsurile prevăzute de prezenta lege beneficiază de:

a) dreptul la educaţie şi/sau calificare profesională corespunzătoare standardelor pentru educaţie;

b) dreptul la dezvoltare într-un mediu sănătos, sigur din punct de vedere psihologic şi fizic, bazat pe respectarea demnității și a valorilor general umane;

c) dreptul la asistenţă calificată socială, juridică, medicală, pedagogică, psihologică, informaţională sau de alt tip;

d) dreptul la menţinerea legăturilor cu familia lui şi cu alte persoane care îi sînt apropiate, dacă aceasta nu contravine intereselor copilului;

e) dreptul de a adresa petiţii sau plîngeri;

f) alte drepturi garantate prin legislație.

(2) Copilul în privința căruia a fost stabilită una dintre măsurile prevăzute de prezenta lege este obligat să respecte condițiile impuse de măsura respectivă.

Art 22 Legea Privind măsurile și serviciile destinate copiilor cu comportament deviant în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №299 din 30.11.2018

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului