Articolul 6 din Legea Privind participarea Republicii Moldova la misiuni şi operaţii internaţionale în Republica Moldova. Adoptarea deciziei privind participarea la operaţii internaţionale

(1) Decizia privind participarea contingentelor forţelor sistemului naţional de apărare cu armament, muniţii, tehnici din dotare şi echipament la operaţii internaţionale se adoptă prin hotărîrea Parlamentului, la propunerea Guvernului.

(2) Retragerea contingentelor forţelor sistemului naţional de apărare din operaţii internaţionale se decide de către Parlament, în cazul în care situaţia politico-militară internaţională suferă schimbări condiţionate de nerespectarea prevederilor acordului cu privire la statutul forţelor internaţionale de pacificare, precum şi a prevederilor Cartei ONU sau în cazul în care retragerea respectivă este justificată de interesele naţionale ale țării.

(3) Deciziile privind detaşarea, în mod individual, a persoanelor din cadrul efectivului forţelor sistemului naţional de apărare în vederea participării la operaţii internaţionale şi privind rechemarea acestora se adoptă de către autorităţile de resort, ca urmare a adoptării de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a deciziei referitoare la oportunitatea participării la operaţiile internaţionale respective.

(4) Detaşarea în operaţii internaţionale şi rechemarea din acestea, în mod individual, a persoanelor, inclusiv din cadrul efectivului forţelor sistemului naţional de apărare, se efectuează în conformitate cu prevederile cap. III.

Art 6 Legea Privind participarea Republicii Moldova la misiuni şi operaţii internaţionale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №219 din 03.12.2015

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului