Articolul 21 din Legea Privind partidele politice în Republica Moldova. Limitarea activităţii partidelor politice

(1) Activitatea partidului politic poate fi limitată dacă prin acţiunile acestuia se aduc prejudicii grave pluralismului politic sau principiilor democratice fundamentale.

(11) Activitatea partidului politic poate fi limitată dacă partidul nu a depus raportul privind gestiunea financiară sau nu a prezentat informațiile necesare pentru efectuarea supravegherii și a controlului finanțării partidului politic, în termenul și formatul stabilite de Comisia Electorală Centrală.

(2) În cazul constatării acţiunilor menţionate la alin. (1) și (11), Ministerul Justiției, din oficiu sau la sesizare, prin cerere scrisă, va solicita organului de conducere al partidului politic respectiv ca, în termen de cel mult o lună, să întreprindă măsuri pentru încetarea acestor acţiuni şi despre rezultate să informeze ministerul.

(3) Dacă organul de conducere al partidului politic nu a îndeplinit cerinţa Ministerului Justiţiei, activitatea partidului politic va fi limitată pe un termen de pînă la 6 luni prin hotărîrea definitivă a judecătoriei, la cererea Ministerului Justiţiei, care se depune în decurs de 5 zile după expirarea termenului stabilit conform prevederilor alin.(2).

(4) Hotărârea judecătoriei, în termen de 10 zile, poate fi atacată cu apel. Apelul este examinat în termen de 15 zile. În cazul limitării activității partidului politic prin hotărâre judecătorească, Ministerul Justiției va solicita Agenției Servicii Publice să noteze în Registrul de stat al persoanelor juridice faptul respectiv.

(5) Pe perioada limitării activității partidului politic, acestuia îi este interzisă participarea individuală sau în comun la alegeri și referendumuri, producerea, furnizarea, distribuirea și difuzarea publicității politice, fondarea mijloacelor de informare în masă, organizarea întrunirilor, a mitingurilor, a demonstrațiilor, a pichetărilor și a altor acțiuni publice, folosirea tuturor tipurilor de depuneri bancare, cu excepția cazurilor când sunt necesare decontări cu contractanții, decontări aferente îndeplinirii contractelor individuale de muncă, decontări pentru repararea prejudiciilor cauzate prin acțiunile partidului politic, decontări pentru plata impozitelor, a taxelor și amenzilor.

(6) După înlăturarea necorespunderilor pentru care activitatea partidului politic a fost limitată, partidul va informa despre aceasta Ministerul Justiţiei, care, în termen de 5 zile, va autoriza reluarea activităţii partidului.

(7) Dacă, în perioada limitării activităţii partidului politic, acţiunile pentru care a fost limitată activitatea partidului se vor repeta sau dacă, pe parcursul primului an din data ultimei limitări a activităţii partidului, acesta comite încălcări similare, Ministerul Justiţiei va cere judecătoriei să dizolve partidul respectiv.

(8) Activitatea partidului politic nu poate fi limitată pe parcursul campaniei electorale la care participă.


Art 21 Legea Privind partidele politice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №294 din 21.12.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului