Articolul 7 din Legea Privind partidele politice în Republica Moldova. Aderarea la partidul politic. Dobîndirea şi pierderea calităţii de membru al partidului

(1) Pentru a deveni membru al unui partid politic, cetăţeanul Republicii Moldova depune o cerere scrisă, prin care îi solicită această calitate partidului respectiv. Organul partidului, abilitat prin statut să primească noi membri, va decide să satisfacă sau să respingă cererea de aderare la partid.

(2) Un cetăţean al Republicii Moldova nu poate fi simultan membru a două sau mai multe partide politice. Prin aderarea la un alt partid politic, persoana pierde de drept calitatea de membru al partidului al cărui membru a fost anterior.

(3) Aderarea la un partid politic, precum şi pierderea calităţii de membru al acestuia nu pot servi temei pentru acordarea de privilegii sau pentru limitarea drepturilor şi îndatoririlor fundamentale.

(4) Orice membru al oricărui partid politic poate renunţa la această calitate depunînd o cerere scrisă.

(5) Dobîndirea şi pierderea calităţii de membru al partidului politic se reglementează prin normele interne de partid, prevăzute de statutul partidului.

Art 7 Legea Privind partidele politice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №294 din 21.12.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului