Articolul 31-2 din Legea Privind partidele politice în Republica Moldova. Încălcarea prevederilor privind gestiunea financiară a partidelor politice

(1) Constituie încălcări ale prevederilor privind gestiunea financiară a partidelor politice:

a) încălcarea modului de evidenţă şi utilizare a patrimoniului partidelor politice, inclusiv neprezentarea datelor de identificare ale donatorilor;

b) neprezentarea de către partidele politice la Comisia Electorală Centrală a raportului anual privind gestiunea financiară în termenul sau în formatul stabilit conform legii, inclusiv prezentarea unor date incomplete în raport;

c) utilizarea contrar destinaţiei a alocaţiilor de la bugetul de stat pentru partidele politice.

(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se consideră contravenţii şi sînt pasibile de răspundere conform Codului contravenţional.

(3) În cazul în care partidul politic comite repetat, pe parcursul unui an calendaristic, încălcările prevăzute la alin. (1), Comisia Electorală Centrală poate adopta o hotărâre privind lipsirea partidului respectiv de dreptul la alocațiile de la bugetul de stat pentru o perioadă de la 3 luni până la un an.

Art 31-2 Legea Privind partidele politice în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №294 din 21.12.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului