Articolul 27 din Legea Privind protecţia mărcilor în Republica Moldova. Contractul de licenţă

(1) Marca poate face obiectul licenţelor exclusive sau neexclusive pentru toate sau pentru o parte din produsele şi/sau serviciile pentru care este înregistrată. Prin contract de licenţă, titularul mărcii înregistrate (licenţiar) transmite dreptul de utilizare a acesteia oricărei alte persoane (licenţiat), rezervîndu-şi dreptul de proprietate asupra mărcii.

(2) Licenţa poate fi acordată licenţiatului, solicitîndu-i-se sau nu să plătească venituri licenţiarului.

(3) Contractul de licenţă va include clauza ca produsele licenţiatului, după calitatea lor, să nu fie inferioare celor ale licenţiarului şi că licenţiarul va exercita controlul îndeplinirii acestei clauze.

(4) Nu se admite includerea în contractul de licenţă a practicilor sau a condiţiilor ce pot genera o folosinţă abuzivă a drepturilor asupra mărcii, avînd un efect prejudiciabil asupra concurenţei pe piaţa respectivă, cum ar fi clauza transmiterii obligatorii de către licenţiat a informaţiei tehnice licenţiarului, condiţii care să împiedice contestarea validităţii ori prezentarea unui pachet obligatoriu de condiţii ale licenţierii.

(5) Titularul mărcii poate invoca drepturile conferite prin înregistrarea mărcii împotriva licenţiatului care acţionează contrar prevederilor contractului de licenţă privind durata acestuia, forma în care marca înregistrată poate fi folosită, natura produselor sau serviciilor pentru care se acordă licenţa, teritoriul pentru care poate fi aplicată marca ori privind calitatea produselor furnizate sau a serviciilor prestate de licenţiat.

(6) Fără a aduce atingere clauzelor contractului de licenţă, licenţiatul poate iniţia o procedură de apărare a drepturilor asupra mărcii doar cu consimţămîntul titularului acesteia. Titularul unei licenţe exclusive poate iniţia o astfel de procedură în cazul în care, după somaţie, titularul mărcii nu a intentat el însuşi o asemenea acţiune în termenul prescris.

(7) Pentru a obţine despăgubirea prejudiciului suportat, orice licenţiat este în drept să intervină în cadrul acţiunii de apărare a dreptului la marcă, iniţiate de titularul mărcii.

Art 27 Legea Privind protecţia mărcilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №38 din 29.02.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului