Articolul 32-3 din Legea Privind protecţia mărcilor în Republica Moldova. Cuprinsul cererii de constatare a notorietăţii mărcii

Pe lîngă cele prevăzute la art. 166 din Codul de procedură civilă, cererea de constatare a notorietăţii mărcii trebuie să conţină:

a) solicitarea de constatare a notorietăţii mărcii cu indicarea datei de la care această constatare se solicită;

b) numele, prenumele, adresa şi semnătura solicitantului, în cazul unei persoane fizice; denumirea, sediul şi semnătura conducătorului, în cazul unei persoane juridice;

c) numele, prenumele, adresa şi semnătura mandatarului autorizat/ reprezentantului, în cazul depunerii cererii prin intermediul lor;

d) descrierea mărcii, dacă este înregistrată, sau descrierea semnului care se pretinde că poate fi recunoscut ca marcă notorie;

e) produsele şi/sau serviciile pentru care se utilizează marca, grupate conform claselor clasificării internaţionale a produselor şi a serviciilor;

f) culoarea/culorile mărcii, în cazul în care acestea constituie un element distinctiv al mărcii;

g) numărul certificatului de înregistrare, dacă se solicită constatarea notorietăţii unei mărci înregistrate.

Art 32-3 Legea Privind protecţia mărcilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №38 din 29.02.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului