Articolul 82 din Legea Privind protecţia mărcilor în Republica Moldova. Transformarea înregistrării internaţionale în cerere naţională

(1) Titularul unei înregistrări internaţionale, în care este desemnată Republica Moldova conform Protocolului referitor la Aranjament, poate solicita, conform art.9 quinquies din acest Protocol, transformarea înregistrării internaţionale în cerere de înregistrare a aceleiaşi mărci la AGEPI în cazul cînd înregistrarea internaţională, la solicitarea oficiului ţării de origine a acesteia, este radiată, în tot sau în parte, în ce priveşte produsele şi/sau serviciile enumerate în înregistrarea respectivă.

(2) Cererea prevăzută la alin.(1) va fi tratată ca şi în cazul în care ea ar fi fost depusă direct la AGEPI la data înregistrării internaţionale sau, după caz, la data extinderii teritoriale posterioare asupra Republicii Moldova, iar dacă înregistrarea internaţională avea prioritate, cererea în cauză va beneficia de aceeaşi prioritate, sub rezerva ca:

a) cererea să fie depusă în termen de 3 luni de la data la care înregistrarea internaţională a fost radiată din Registrul internaţional;

b) produsele şi/sau serviciile enumerate în cerere să fie acoperite de lista produselor şi/sau serviciilor cuprinse în înregistrarea internaţională referitoare la Republica Moldova;

c) cererea să corespundă tuturor prevederilor prezentei legi şi ale Regulamentului;

d) cererea să fie însoţită de dovada achitării taxelor stabilite.

(3) Cererea de transformare va fi însoţită de un document eliberat de Biroul Internaţional, în care se vor specifica marca şi produsele şi/sau serviciile pentru care a fost desemnată Republica Moldova înainte de radierea înregistrării internaţionale din Registrul internaţional.

(4) Dacă la data radierii înregistrării internaţionale din Registrul internaţional termenul prevăzut pentru notificarea unui refuz provizoriu conform art.5(2) al Protocolului referitor la Aranjament a expirat şi dacă la această dată AGEPI nu a emis nici un refuz şi nu există nici o acţiune în instanţă privind retragerea protecţiei referitor la marca în cauză, procedura de opoziţie prevăzută la art.40 nu se va aplica, iar AGEPI va înregistra marca conform art.46.

Art 82 Legea Privind protecţia mărcilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №38 din 29.02.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului