Articolul 13 din Legea Privind recensământul populației și locuințelor în Republica Moldova. Accesul la datele administrative și datele private

(1) BNS este în drept să acceseze, să extragă și să prelucreze, în scopul efectuării recensământului, datele cu caracter personal transmise de posesorii și deținătorii de date administrative și de date private (din registrele și sistemele informaționale gestionate de aceștia) despre caracteristicile prevăzute la art. 11 alin. (1), în condițiile alin. (5) din prezentul articol, inclusiv prin platforma de interoperabilitate (MConnect) sau prin servicii de rețea.

(2) BNS este în drept să combine și să integreze, în scopul producerii statisticilor oficiale de recensământ, datele cu caracter personal, colectate direct de la respondenți, și cele colectate indirect – din surse de date administrative și surse private de date, prin utilizarea numărului de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) și a altor caracteristici care permit identificarea directă sau indirectă a unităților de recenzare.

(3) Datele administrative și datele private accesate, extrase și prelucrate de către BNS pot înlocui parțial sau integral colectarea directă a informațiilor pentru unitățile de recenzare.

(4) Posesorii și/sau deținătorii de date administrative și de date private sunt obligați să transmită BNS, cu titlu gratuit, datele individuale, inclusiv datele cu caracter personal, din registrele, sistemele informaționale, sistemele de evidență a datelor cu caracter personal pe care le gestionează în calitate de posesor sau deținător, precum:

a) sistemul informațional automatizat „Registrul de stat al populației”;

b) Registrul bunurilor imobile;

c) Sistemul informațional integrat al Poliției de Frontieră;

d) Sistemul informațional de management în educație;

e) Registrul de stat al evidenței individuale în sistemul public de asigurări sociale;

f) sistemele informaționale ale Companiei Naționale de Asigurări în Medicină;

g) Registrul funcționarilor electorali;

h) resursele informaționale private ale prestatorilor de servicii și ale furnizorilor de servicii comunale şi necomunale (apă și canalizare, telefonie fixă și mobilă, gaze naturale, energie electrică, energie termică etc.);

i) alte registre, sisteme informaționale, sisteme de evidență a datelor cu caracter personal, relevante recensământului – conform listei aprobate de către Guvern, la propunerea BNS.

(5) Lista categoriilor datelor individuale, inclusiv ale datelor cu caracter personal, la nivel de înregistrare individuală, stocate și prelucrate de sursele de date menționate la alin. (4), formatul și termenele de transmitere a acestora se aprobă de către Guvern, la propunerea BNS.

(6) Transmiterea datelor individuale, inclusiv a datelor cu caracter personal, necesare recensământului din sursele de date administrative sau sursele private de date, identificate prin numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) sau prin alți identificatori de stat, în cazul persoanelor fizice, și prin alți identificatori, în cazul locuințelor și clădirilor, se efectuează prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect), în conformitate cu cadrul normativ în domeniul schimbului de date și interoperabilității. Dacă transmiterea nu poate fi efectuată prin intermediul platformei respective, aceasta se efectuează prin intermediul altor mijloace și procedee, precum serviciile de rețea, arhivarea și criptarea datelor transmise pe suporturi de memorie externă sau canalele securizate, cu asigurarea confidențialității și a protecției datelor. La prelucrarea datelor individuale, prevederile art. 6 și ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 142/2018 cu privire la schimbul de date și interoperabilitate se aplică în măsura în care nu contravin cerințelor prezentei legi.

(7) Transmiterea datelor prevăzute la alin. (4) din prezentul articol de către posesorii și deținătorii de date administrative și date private nu este considerată incompatibilă cu scopul inițial al acestora, precum și nu se consideră o încălcare a confidențialității, securității și conformității datelor, indiferent de regimul juridic al restricțiilor și limitărilor aplicat în raport cu acestea, cu excepția datelor atribuite la secretul de stat, în condițiile Legii nr. 245/2008 cu privire la secretul de stat.

Art 13 Legea Privind recensământul populației și locuințelor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №231 din 28.07.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului