Articolul 12 din Legea Privind regimul armamentului şi muniţiilor convenţionale, al mijloacelor speciale şi dispozitivelor militare deţinute de Armata Naţională şi de forţele militare străine aflate legal pe teritoriul Republicii Moldova în Republica Moldova

(1) Paza obiectivelor militare şi protecţia persoanelor desemnate se organizează şi se desfăşoară cu efective proprii sau prin alte modalităţi prevăzute de lege, în funcţie de nivelul de securizare necesar şi particularităţile obiectivelor.

(2) Prin ordin al ministrului apărării se stabilesc modalitatea de pază a obiectivelor militare şi de protecţie a persoanelor desemnate, obligaţiile şi îndatoririle personalului care desfăşoară activităţi specifice, inclusiv măsurile de siguranţă opozabile terţilor, precum şi documentele care se întocmesc de către comandanţii (şefii) obiectivelor militare.

(3) Ordinul ministrului apărării prevăzut la alin. (2) se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia informaţiei cu acces limitat.

Art 12 Legea Privind regimul armamentului şi muniţiilor convenţionale, al mijloacelor speciale şi dispozitivelor militare deţinute de Armata Naţională şi de forţele militare străine aflate legal pe teritoriul Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №147 din 14.07.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului