Articolul 23 din Legea Privind regimul armamentului şi muniţiilor convenţionale, al mijloacelor speciale şi dispozitivelor militare deţinute de Armata Naţională şi de forţele militare străine aflate legal pe teritoriul Republicii Moldova în Republica Moldova

(1) Militarii Armatei Naţionale pot aplica armamentul convențional din dotare în cazurile prevăzute la art. 21 alin. (1), folosind forţa minimă, cu respectarea principiilor legalităţii, proporţionalităţii, gradualităţii, limitării folosirii şi nonsurprinderii, aşa cum acestea sînt implementate prin consemn sau ordin de misiune.

(2) Militarii Armatei Naţionale aplică armamentul convențional numai după ce evaluează circumstanţele din care să rezulte o extremă necesitate, atunci cînd folosirea doar a forţei fizice şi/sau a mijloacelor speciale nu este posibilă.

Art 23 Legea Privind regimul armamentului şi muniţiilor convenţionale, al mijloacelor speciale şi dispozitivelor militare deţinute de Armata Naţională şi de forţele militare străine aflate legal pe teritoriul Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №147 din 14.07.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului