Articolul 40 din Legea Privind regimul armamentului şi muniţiilor convenţionale, al mijloacelor speciale şi dispozitivelor militare deţinute de Armata Naţională şi de forţele militare străine aflate legal pe teritoriul Republicii Moldova în Republica Moldova

(1) Guvernul, în termen de 6 luni:

– va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;

– va aduce actele sale normative în corespundere cu prezenta lege.

(2) Pînă la aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege, actele normative se vor aplica în măsura în care nu contravin acesteia.

Art 40 Legea Privind regimul armamentului şi muniţiilor convenţionale, al mijloacelor speciale şi dispozitivelor militare deţinute de Armata Naţională şi de forţele militare străine aflate legal pe teritoriul Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №147 din 14.07.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului