Articolul 14 din Legea Privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război în Republica Moldova. Finanţarea activit şi operelor comemorative de război

(1) Finanţarea activităţilor de înfiinţare şi protejare a mormintelor şi a operelor comemorative de război se efectuează după cum urmează:

a) pentru cele amplasate peste hotarele Republicii Moldova – de către Guvern, de la bugetul de stat, potrivit tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;

b) pentru cele amplasate pe teritoriul Republicii Moldova şi care aparţin domeniului public al statului – de la bugetele instituţiilor publice în a căror administrare se află, iar pentru cele care aparţin domeniului autorităţilor publice locale – de la bugetele unității administrativ-teritoriale respective.

(2) Finanţarea activităţilor de înființare și protejare a mormintelor și operelor comemorative de război poate fi realizată şi din donaţii şi sponsorizări ale persoanelor fizice sau ale persoanelor juridice de drept privat.

(3) În funcţie de importanţa și de amploarea activităților de înfiinţare sau de protejare a mormintelor şi operelor comemorative de război aflate pe teritoriul Republicii Moldova, în baza hotărîrii de Guvern, autoritatea competentă pentru memorie militară susţine finanţarea sau cofinanţarea acestora din bugetul propriu.

Art 14 Legea Privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №161 din 20.07.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului