Articolul 2 din Legea Privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război în Republica Moldova. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:

autoritate competentă pentru memorie militară – structură responsabilă de implementarea politicii statului în domeniul mormintelor și operelor comemorative de război, precum și de asigurarea regimului mormintelor și operelor comemorative de război;

morminte de război – locuri/terenuri de înhumare a persoanelor care au decedat în timpul şi din cauza conflictelor armate ca urmare a îndeplinirii unui serviciu comandat sau voluntar în interesul statului ai cărui cetăţeni au fost, precum şi alte locuri/terenuri în care se păstrează rămăşiţele pămînteşti ale acestora;

opere comemorative de război – edificii, opere de artă, plăci şi altare comemorative, cenotafuri sau orice alte bunuri imobile, construcţii ori lucrări realizate în memoria celor prevăzuţi în prezentul articol şi la art. 3;

protejarea mormintelor şi operelor comemorative de război – ansamblu de măsuri cu caracter juridic, administrativ, financiar, ştiinţific şi tehnic, menite să asigure cercetarea, identificarea, inventarierea, evidenţa, întreţinerea, paza şi punerea în valoare a mormintelor și operelor comemorative de război, înregistrarea acestora şi a zonelor de protecţie în documentaţia cadastrală, prevenirea distrugerii/deteriorării acestora.

Art 2 Legea Privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №161 din 20.07.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului